Termeni si conditii
CONDITII GENERALE PENTRU UTILIZAREA SITE-ULUI www.intersat.srl
Toți utilizatorii site-ului www.intersat.srl („Site-ul”) se obligă să respecte prezentele Condiții Generale pentru utilizarea Site-ului. Utilizarea Site-ului implică acceptarea necondiționată a acestor Condiții Generale. Dacă nu sunteți de acord cu prezentele Condiții Generale, vă rugăm să nu continuați accesarea Site-ului.
Pentru scopul acestor Condiții Generale pentru utilizarea Site-ului:
“Intersat” este Intersat SRL., societate comercială cu sediul în Constanța, Strada Ion Rațiu Nr. 33, cod 900532, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J13/4682/1993, CUI/CIF nr. RO 4785178, capital social subscris și vărsat 200 Ron, furnizor de rețele sau de servicii de comunicații electronice în baza certificatului TIP cu nr. SC-DEASRN-1111/ 22.01.2013 eliberat în temeiul articolului 10 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 140/2012.
Drepturile asupra Site-ului.
Operatorul deține drepturile legale privind grafica, forma, modalitatea de prezentare, precum și întreg conținutul Site-ului incluzând fără a se limita la, imaginile, muzica, informațiile despre produsele și serviciile Operatorilor și orice alte date și aplicații prezentate pe Site. Acestea sunt protejate prin legislația drepturilor de autor în vigoare. Este interzisă în mod expres orice încălcare sau încercare de a se încălca drepturile de autor asupra Site-ului, incluzând fără a se limita la reproducerea, distribuirea, comercializarea, închirierea, împrumutul, comunicarea, radiodifuzarea, copierea, modificarea, afișarea, transmiterea, publicarea, în orice formă a conținutului și graficii Site-ului, crearea unor materiale derivate folosind conținutul și forma Site-ului, sub sancțiunile prevăzute de lege. Operatorul sau partenerii lor comerciali sunt deținătorii drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcilor și bazelor de date prezentate pe Site și utilizatorii sunt obligați să respecte aceste drepturi și să nu le aducă nicio atingere.
Scopul Site-ului și neangajarea răspunderii
Site-ul își propune să ofere utilizatorilor informații corecte și actuale cu privire la serviciile și produsele oferite de Operator, cu privire la modalitatea de contractare a acestora precum și orice informații necesare și utile utilizatorilor privind utilizarea produselor și serviciilor Operatorului. Site-ul este menit să participe la îmbunătățirea relației dintre Operator și clienții săi în sensul de a ușura comunicarea dintre Operator și clienți ceea ce conduce la îmbunătățirea comercializării produselor și serviciilor Operatorilor. Operatorul depune toate diligențele pentru a oferi informații actuale privind serviciile și produsele sale și pentru a actualiza conținutul Site-ului. Cu toate acestea, Operatorul nu garantează asupra actualității informațiilor prezentate pe Site în orice moment. De asemenea, Operatorul nu garantează că Site-ul nu va conține anumite erori, însă va încerca să remedieze aceste erori în scurt timp pentru a permite o informare corectă a utilizatorilor. Operatorul însă nu răspunde pentru eventuale prejudicii suferite de utilizatori, urmare a unor decizii bazate pe orice informație furnizată prin intermediul Site-ului.
Utilizatorii își pot procura anumite servicii și produse oferite de către Operator prin intermediul Site-ului accesând câmpurile expres menționate în acest sens. În cazul în care utilizatorii intenționează să facă o alegere fundamentată privind achiziționarea produselor și serviciilor Operatorului, se recomandă contactarea surselor prezentate în mod expres pentru astfel de scopuri pe Site, precum și personalul din magazinele Intersat sau contactarea dealerilor Operatorului. Operatorul își rezervă dreptul de a modifica unilateral și fără nicio notificare prealabilă: conținutul, forma de prezentare și/sau structura Site-ului, în orice moment și nu va avea nicio răspundere în acest sens și/sau aceste Condiții Generale, modificările făcute astfel fiind considerate a fi acceptate de utilizator dacă acesta continuă să folosească Site-ul după afișarea Condițiilor Generale modificate pe Site.
Operatorul nu garantează în niciun fel calitatea Site-ului din punct de vedere tehnic și funcțional precum și lipsa virușilor care ar putea exista pe Site. Astfel, Operatorul nu va putea fi ținut răspunzător în niciun fel pentru niciun fel de daune directe sau indirecte suferite sau invocate de utilizatori provenind din disfuncționalități ale Site-ului.
Site-ul poate conține legături sau trimiteri către alte site-uri pentru utilizarea cărora se vor aplica politicile de utilizare specifice astfel cum sunt acestea specificate pe site-urile respective, Operatorul nefiind răspunzător și neasumandu-și nicio obligație pentru conținutul acestora sau cu privire la orice link din acestea. Orice includere de link-uri în Site este făcută numai pentru ajutorul utilizatorului și nu implică sprijinirea de către Operator a materialului disponibil pe sau prin aceste site-uri sau rețele și nici vreo asociere cu operatorii lor. Utilizatorul accesează acele site-uri și le folosește produsele și serviciile exclusiv pe propriul risc.